La 4 octombrie este sărbătorit Sfântul Francisc (1182-1226), întemeietorul ordinului franciscan.

Acesta s-a născut în 1182, la Assisi. Provenea dintr-o familie înstărită și după o viață aventuroasă și lipsită de griji la 24 de ani s-a convertit, ceea ce a însemnat o schimbare radicală a vieții, pătruns de cuvântul lui Cristos și renunțarea la cele lumești, simbolizată foarte elocvent de faptul că în fața tuturor a renunțat până și la hainele cu care era îmbrăcat..

 

Renunţarea la moștenire; Giotto

Renunţarea la moștenire; Giotto

Urmează renunțarea la bunurile pământești și autodezmoștenirea, deoarece tatăl său era potrivnic noilor sale alegeri și, în schimbul luxoaselor haine de mai înainte, îmbracă „il saio” (zdreanța), haina celor mai săraci dintre săraci (acest saio este și originea tonacai franciscane); renovarea a trei bisericuțe (San Damiano, San Pietro della Spina și Porziuncola). După o scurtă ședere în mănăstirea San Verecondo din localitatea Vallingegno, se îndreaptă spre Gubbio, unde găsește ospitalitatea lui Giacomello Spadalonga iar el personal se pune în slujirea leproșilor din lazaretul de la Vittorina. În mod cert, toate acestea se petrec în 1206.

 

 

 

Întâlnirea cu Mântuitorul are loc în fața renumitului crucifix din biserica San Damiano, unde Domnul i-a zis: Francisc, mergi și repară casa mea, care se ruinează; la început crede că era vorba chiar de acea bisericuță, care era în ruine și pe care o repară dar, mai târziu, ajuns în fața Papei se va vedea că este chemat de Dumnezeu să aducă un suflu nou, salvator, pentru întreaga biserică catolică din acele timpuri.

Convertirea lui a însemnat o schimbare radicală a vieții. Izvoarele pun la originea acestei convertiri diferite evenimente: o reevaluare a propriei vieți ca urmare a bolii; un vis tainic în ajunul unei noi expediții militare spre sud, împotriva împăratului (visul de la Spoleto, în care Isus l-a întrebat:Francisc, ce este mai valoros să slujești Regele sau pe slujitorul regelui?); Sf. Francisc, în Testament, amintește cauza convertirii sale, doar că el numește și un alt eveniment: întâlnirea cu leproșii și slujirea lor (Domnul mi-a dat mie, fratelui Francisc, să încep a face pocăință astfel: când eram în păcate mi se părea amar lucru să văd leproșii, și Domnul însuși m-a condus printre ei și cu ei am fost milostiv. Și îndepărtându-mă mai apoi de la ei, ceea ce mi se părea amar mi-a fost schimbat în dulceață a sufletului și a trupului. După aceea, am mai stat puțin și am ieșit din lume (Testament, scris 1226: . 110).

 

În ciuda tuturor lipsurilor, sfântul Francisc este mereu vesel și optimist, un om al dialogului și mai ales a rugăciunii, fericit că trăiește în prezența lui Dumnezeu.

Trăia atât de mult cu Cristos în tot ceea ce făcea, încât a fost numit alter Cristus.

A întemeiat Ordinului Franciscan în anul 1210, cu binecuvântarea papei Inocențiu al III lea,  ordin care aste prezent și azi în toată lumea. Ascultarea, sărăcia și umilința și iubirea necondiționată a aproapelui, oricare ar fi acesta, pot fi considerate ca  fundamente ale mesajului său și a unei spiritualități care a rămas de mare actualitate și în zilele noastre.

 

Biserica Sfânta Maria a Îngerilor, Porțiuncula

Biserica Sfânta Maria a Îngerilor, Porțiuncula

În 1208 Francisc este din nou la Assisi; în primăvară ascultă la Porțiuncula Evanghelia Liturghiei votive în cinstea Apostolilor. Auzirea acestui text evanghelic a cristalizat în el vocația apostolică și evanghelică, drept care s-a dedicat unei vieți de blândețe, de smerenie și de mărturisirea evanghelică directă („vivere secundum formam sancti Evangelii” – a trăi după sfinta Evanghelie); în același an se adună în jurul său primii însoțitori ce au ales ca el și cu el sărăcia radicală și munca manuală ca mijloc de susținere: cererea pomenii era concepută ca un mod de a beneficia din „masa Domnului” numai în cazul în care el sau frații săi nu găseau, din muncile umile, plată suficientă ca să supraviețuiască; în felul acesta s-a format nucleul Primului Ordin Franciscan.

 

Confirmarea Regulei franciscane; Giotto

Confirmarea Regulei franciscane; Giotto

 

 

Prima regulă a acestei fraternități a fost aprobată oral în 1210 de papa Inocențiu al III-lea, care după mai multe ezitări i-a îngăduit lui Francisc și fraților săi posibilitatea de a predica

 

În 1212 grupului lor li s-a unit și Clara de Assisi (avea pe atunci doar 18 ani), care a pus bazele unei experiențe feminine asemănătoare – călugărițele franciscane clarise.

După 1210 Francisc a accentuat tonul misionar al activității sale, dând naștere unei vaste opere de predicare, primind în Ordin un număr tot mai mare de frați, astfel încât – în anul 1219 – a ajuns să primească o misiune de mărturie evanghelico-profetică pe lângă Sultanul Abd al-Malik  (o misiune concepută în mod total divers și opus cruciadelor, care pe atunci erau în toi și care arată importanța dialogului sincer interreligios).

 

 

Stigmatele

Francisc primind stigmatele: El Greco

Francisc primind stigmatele: El Greco

În septembrie 1224, pe muntele Verna, în Casentino, Francisc a primit stigmatele. A murit doi ani mai târziu, epuizat de boală și aproape orb. Înainte de a muri, însă (pe 3/4 octombrie 1226) a lăsat lumii unul dintre cele mai profunde imnuri atât ale literaturii cât și ale religiei: Cântarea fratelui soare, sau cum mai este cunoscută Cântarea făpturilor.

 

 

 

 

Francisc a lăsat vreo treizeci de scrieri nu de mari dimensiuni dar pline de o credință extraordinară în Dumnezeu și în Evaghelie

Papa Grigore al IX-lea l-a proclamat pe Francisc sfânt în 1228, la numai doi ani după moartea sa, iar Pius al XII-lea l-a declarat patron al Italiei împreună cu Ecaterina de Siena în1939.

Bazilica din Assisi, mormântul sfântului Francisc

Bazilica din Assisi, mormântul sfântului Francisc